Ziua Franței | Mii de oameni au asistat la focurile de artificii „fără public”
Paris nu și-a meritat niciodată titlul de „Oraș al luminii” la fel de mult ca pe 14 iulie. În fiecare seară la această dată, un spectacol de artificii la Turnul Eiffel încheie Sărbătoarea Zilei Nationale a Franței.
Un eveniment popular în rândul parizienilor, dar care a fost interzis publicului marți seară din cauza virusului. Însă mulți turiști și localnici au ignorat apelurile primăriei din Paris „să nu se adune” și „să urmărească transmisia televizată a artificiilor”. Rezultatul: mulțimi compacte s-au format în centrul capitalei în special de-a lungul Senei și pe Esplanada des Invalides.
„Am venit, pentru că e o tradiție, o facem în fiecare an”, au explicat pentru AFP trei studenți parizieni în vârstă de 19 ani. Urcați în vârful unui stâlp al balustradei podului Alexandre-III, care duce la Invalides, și oferă o priveliște frumoasă asupra Turnului Eiffel, ei spun că „nu au auzit” despre apelul autorităților. „Respectăm distanțarea, am venit în număr mai mic decât de obicei”, spune Léa, care, ca majoritatea oamenilor adunați, nu poartă mască. „Este întotdeauna mai bine să fii în aer liber”, spune ea.
Sunt tânăr și sănătos, deci nu risc
Alții subliniază „că ieșim din închisoare, este plăcut să ne bucurăm”, sau „sunt tânăr și sănătos, deci nu este pericol”.
Mulțimea a rămas toată seara pe esplanadă, până aproape de ora 1:00 dimineața, când au intervenit forțele de poliție.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook