Ziua Europei online, pe Twitter. Iohannis: “Am deplină încredere în viitorul Uniunii”

de Adrian Bogdan

Liderii celor 27 de state membre au transmis mesaje video cu ocazia Zilei Europei, pentru a marca cei 70 de ani de la Declarația Schuman. Din cauza contextului actual, aniversarea este sărbătorită la distanță.

Un montaj video cu urările exprimate de oficialii fiecărui stat a fost postat pe Twitter de către președintele Consiliului European, Charles Michel. Fiecare premier sau șef de stat s-a adresat în limba maternă și a vorbit despre solidaritate și unitate în depășirea crizei coronavirusului.

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis că are încredere deplină în viitorul Uniunii. “Să transformăm actuala criză în cea mai puternică lecție de solidaritate”, a completat el.

Postarea lui Charles Michel a fost însoțită de cuvintele “De Ziua Europei, să nu uităm… Europa ești TU, NOI, noi toți ÎMPREUNĂ. UNITATEA ne face mai puternici.”

Exit mobile version