Virusul face ravagii, suprasolicită spitalele, dar personalitățile contaminate „se simt bine” după boală. Cum se explică?
Ce au în comun Donald Trump, Bolosnaro, Zlatan Ibrahimovitch, Édouard Balladur? Toți au dat rezultate pozitive la Covid… și le merge bine.
Nu sunt singurii, nu mai numărăm primarii, deputații, sportivii care au fost testați pozitivi și care sunt din nou în formă. Dar, desigur, sportivii au privilegiul vârstei și al sănătății.
Cu toate acestea, politicienii s-au întors la muncă după un test pozitiv și o izolare ad-hoc, ceea ce pare neașteptat, deoarece se pare ca virusul face ravagii și suprasolicită spitalele, după cum ne informează autoritățile sanitare în fiecare săptămână. Virusul „circulă”, închide magazine, restaurante, săli de sport, anulează evenimente de tot felul, chiar și în aer liber.
Testat pozitiv, dar în formă
Să nu uităm că, pentru unii, vârsta avansată ar fi putut să fie o problemă… Totuși: Édouard Balladur (91) „se descurcă bine” și „este într-o formă excelentă”. Donald Trump (74 de ani) „se simte bine” și se întoarce la Casa Albă. Deputatul francez Dominique Bussereau (68 de ani) este „în mare formă”, acasă.
Ministrul francez al Economiei Bruno Le Maire (51 de ani), este singurul care spune că „virusul nu este inofensiv”… dar si el s-a întors la postul său după o perioadă de izolare, fără să pară foarte afectat.
Regulile sunt respectate
Personalitățile politice poartă măști și aplică măsurile impuse tuturor cetățenilor de rând: evitați întrunirile, respectați distanța de siguranță, spălați-vă mâinile, purtați masca, chiar și pe stradă și uneori acasă, evitați întrunirile de familie.
Atunci ne întrebăm cum au fost contaminați! Fie măsurile sunt ineficiente. Fie nu le-au aplicat (în timp ce îi forțează pe alții). Poate că ar fi înțelept pentru cei care au trăit experiența bolii să aibă o atitudine mai puțin alarmistă, fiind exemple care arată că „se descurcă bine” după vindecare.
Sau poate politicienii sunt ființe excepționale, mai presus de ceilalți și ei nu sunt supuși legilor, nici măcar celor ale naturii…
Sursa: Contrepoints
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook