Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut la TVR anumite declarații care au produs amuzamentul lui Alexandru Rafila, în emisiunea de ieri a lui Marius Tucă.
“Suntem pe acel trend crescător, dar scăzând ca și intensitate a creșterii numărului de cazuri de la o zi la alta – nu suntem în scădere – suntem în momentul în care, dacă respectăm următoarele săptămâni niște lucruri, ar trebui să ajungem la un platou (…). Eu aș vrea să se stabilească la 1.200, la 1.300, dar el se poate stabili la 1.500. Dar 1.500 la 10 zile înseamnă încă 300 de cazuri în plus pe terapie intensivă”, a spus Tătaru la TVR.
Declarațiile care par lipsite de sens l-au făcut pe reprezentantul României la OMS să izbunească în râs, cu greu reușind să se stăpânească.
O altă frază care a dus la prelungirea momentului umoristic a fost: “Încă este primul val, dar noi putem transforma acest prim val într-un val cu două cocoașe. Putem face o a doua cocoașă care poate fi mai violentă decât prima, în condițiile în care dacă atunci acționa un instinct de conservare, acum parcă acest instinct de conservare este dat la o parte de concetățenii noștri.”.