Mii de oameni fug din calea incendiilor de vegetație care amenință zonele populate din Grecia sau Turcia. Focul a cuprins pădurile și se extinde spre obiective civile, instalații electrice și zone turistice.
Pe insula grecească Evia, garda de coastă a realizat o acțiune de amploare prin care a salvat sute de localnici și turiști transportându-i cu bărci de patrulare, de pescuit și private pe mare.
„Vorbim despre apocalipsă, nu știu altfel cum să descriu situația”, spune Sotiris Danikas, șeful gărzii de coastă din orașul Aidipsos, Evia.
653 au fost luați cu bărcile de pe plaje și scoși în afara insulei, după ce toate celelalte căi de salvare au fost blocate de incendii.
Multe regiuni ale Greciei sunt afectate de incendiile provocate de valul de căldură care a dus temperaturile la 45 de grade Celsius. Mii pe localnici sau turiști au fost nevoiți să își abandoneze locuințele sau casele de vacanță, iar cel puțin 20 de persoane, printre care și patru pompieri au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Mobilizare masivă
Mai mult de 1.000 de pompieri și aproape 20 de aparate de zbor se luptă acum cu incendiile din Grecia. Mai multe țări din Europa, printre care și România, au trimis ajutoare.
Deși temperaturile au scăzut sub 40 de grade pentru prima dată în ultimele 10 zile, Grecia se confruntă acum cu o avertizare de vânt și vijelii, care ar putea amplifica extinderea incendiilor.
„Suntem în a zecea zi de caniculă care ne afectează întreaga țară – cel mai puternic val de căldură ca durată și intensitate din ultimii 30 de ani”, spune Aristotelis Papadopoulos, general al serviciului de pompieri.
Turcia, în aceeași situație
În țara învecinată, Turcia, incendiile de vegetație sunt considerate cele mai puternice din ultimele zeci de ani. Autoritățile au evacuat alte șase cartiere din aproprierea orașului Milas, după ce focul care a cuprins o centrală termică s-a extins pe o distanță de cinci kilometri. Cel puțin 36.000 de persoane au fost evacuate doar din provincia Mugla.