VIDEO| Ivan Fischer primește a treia doză a vaccinului anti-Covid în timp ce dirijează orchestra
Scenă fără precedent miercuri, 25 august, la Budapesta. Dirijorul maghiar Ivan Fischer a primit a treia doză a vaccinului anti-Covid în timp ce dirija un concert în aer liber. O acțiune menită să sensibilizeze publicul cu privire la importanța campaniei de vaccinare.
În timp ce dirija concertul de deschidere al sezonului 2021/2022 al Festivalului de la Budapesta, al cărui director muzical este, Ivan Fischer a primit doza de rapel a vaccinului anti-Covid. Dirijorul și-a scos smoking-ul și a rămas într-o cămașă albă, decupată la mâneca stângă.
Medicul David Becker a urcat apoi pe scenă, în aplauzele a mii de spectatori, și i-a administrat cea de-a treia doză a vaccinului dirijorului maghiar. Intervenția a avut ca scop încurajarea maghiarilor să se vaccineze. „Vaccinarea ne poate oferi șansa de a reveni la normalitate, așa cum era înainte de pandemie”, spune pentru Associated Press directorul executiv al orchestrei, Orsolya Erdodi. Toți membrii orchestrei au făcut un test înainte de spectacol.
Ivan Fischer a inventat o mască de protecție pentru participanții la concert
Ivan Fischer nu este la prima sa inițiativă în ceea ce privește prevenirea și conștientizarea riscurilor pandemiei Covid-19. În septembrie 2020 a prezentat o mască prototip pe care a creat-o el însuși. Echipată cu 2 anexe în formă de mâini, care se așează în spatele urechilor, dispozitivul permite spectatorilor să-și îmbunătățească percepția auditivă în timpul concertelor.
Sursa: Radio Classique
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook