Fostul președinte a Statelor Unite, Barack Obama, a împlinit 60 de ani pe 4 august. Anterior anunțase o mare petrecere pe domeniul său, Martha’s Vineyard, la care urmau să participe vedete și donatori democrați. Planurile au fost date peste cap de varianta Delta a coronavirusului, tot mai răpândită în SUA.
În acest context, Obama a renunțat la petrecere, dar numai de ochii lumii. Care, de altfel, au fost vigilenți și au sesizat că, în ciuda anunțului, pe domeniul familiei se ridicau corturi uriașe ce urmau să primească numeroși oaspeți. Nicidecum nu se anunța o petrecere intimă, așa cum susținea fostul președinte.
Au apărut și primele imagini de la aniversarea de 60 de ani a președintelui. Care la scurt timp de la publicare au dispărut. DJ-ul american TJ Chapman, invitat la petrecere, a postat în secțiunea story de pe Instagram scurte clipuri video cu Barack Obama în timp ce dansa alături de oaspeți.
Chapman a fost forțat ulterior să șteargă imaginile care ar fi putut demonsta amploarea petrecerii „anulate” din cauza periculoasei variante Delta.
Alte imagini au fost postate de cântăreața Erykah Badu și salvate de alți utilizatori ai rețelelor de socializare înainte de eliminarea lor.