Vaccinul Pfizer este distribuit în Statele Unite, iar reacțiile de bucurie nu întârzie să apară. După aproape un an de muncă, sub presiunea epidemiei, personalul medical din prima linie vede o șansă de ieșire din situația tensionată, odată cu sosirea vaccinului anti-Covid.
Este și cazul medicilor și asistenților unui spital din Boston, care au decis să le mulțumească într-un mod special celor care le-au distribuit dozele.
Clipul care îi arată pe lucrătorii medicali dansând a fost urcat pe Twitter și a strâns deja 3,1 milioane de vizualizări.
Utilizatorii rețelei au dat comentarii emoționante, rezonând cu bucuria medicilor. Nu toți au fost, însă, la fel de convinși că nu este decât continuarea unei farse. „Am crezut că spitalele sunt supraaglomerate și depășite de situație. N-ar fi o acțiune prea inspirată, dacă ipoteza este adevărată”, scrie un utilizator Twitter, insinuând că totul este de fațadă și că situația nu este atât de dramatică pe cât este prezentată.
N-a luat însă în calcul că spitalele care tratează bolnavii Covid nu sunt aceleași cu cele care organizează vaccinarea persoanelor din grupurile cu prioritate.