Eric Clapton își exprimă gândurile anti-vaccinare și anti-restricții într-o nouă piesă – This Has Gotta Stop. Videoclipul animat al melodiei întruchipează păpușari malefici, cetățeni hipnotizați și protestatari cu pancarte pe care scrie „Libertate”, „Stop”, „Ce-i sufiecient e suficient”.
„Știam că ceva nu este în regulă / Când ați început să invocați legea / Nu-mi mai pot mișca mâinile / Transpir”, sunt câteva dintre versurile prin care face referire la efectele secundare pe care le-a resimțit după vaccinarea anti-Covid.
Muzicianul în vârstă de 76 de ani a criticat vaccinurile anti-Covid după ce a experimentat probleme mari de sănătate după ce a primit serul de la AstraZeneca. Imediat după prima doză a avut „reacții severe, timp de 10 zile”, potrivit unor declarații făcute în luna mai.
După a doua doză, „mâinile și picioarele îi erau înghețate, amorțite sau foarte fierbinți” și nu le-a putut folosi timp de două săptămâni. „Am crezut că nu voi mai putea cânta vreodată”, spunea el.
Clapton nu este la primul manifest împotriva restricțiile impuse de autorități. Anul trecut a lansat piesa împotriva măsurilor de carantină „Stand and Deliver”.
Sursa: Huffington Post