Arnold Schwarzenegger, celebrul actor devenit guvernator democrat al Californiei, s-a adresat americanilor într-un videoclip remarcabil. El l-a atacat pe Donald Trump și s-a arătat îngrijorat de invazia Capitoliului.
Pe un fundal de muzical, actorul își amintește copilăria din Austria, unde s-a născut, în 1947, după război. Cu o mină serioasă, el nu ezită să compare invazia Capitolului cu Kristallnacht, un masacru împotriva evreilor, care a avut loc în Germania în noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1938.
Cel care l-a interpretat pe Terminator a reamintit fragilitatea democrațiilor, precedentul tragic din anii 1930 și asemănările dintre Austria în care a copilărit și America de astăzi. „Totul a început cu minciuni, minciuni și intoleranță”, spune el.
Actorul, care este un aspru critic al lui Donald Trump, l-a descris pe acesta ca fiind un „lider ratat” şi „cel mai slab preşedinte din istorie”.
Arnold Schwarzenegger era încrezător în capacitatea Statelor Unite de a păstra democrația. „Democrația noastră este ca oțelul acestei sabii”, exclamă el, mânuind sabia din filmul Conan Barbarul. „Cu cât îl batem mai mult, cu atât devine mai puternic”.
„Democrația noastră a fost testată de războaie, nedreptăți și insurgențe”, continuă el, solicitând americanilor să aibă încredere în Joe Biden. „Trebuie să vedem dincolo de noi înșine, de partidele noastre, de dezacordurile noastre și să punem democrația pe primul loc”.