Cântărețul de muzică folk Victor Socaciu a încetat luni din viață. „O inimă mare a încetat să mai bată. Un suflet nobil s-a ridicat la cer”, scrie fiica sa, Ana-Maria Socaciu pe Facebook.
„Anunțăm cu nemărginită durere stingerea din viață a celui care a fost soț, tată, bunic, un artist de geniu și un simbol al dragostei de neam: Victor Socaciu.”
Victor Socaciu avea 68 de ani. S-a născut la Braşov, pe 14 ianuarie 1953. A fost cântăreț de muzică folk, realizator TV, parlamentar şi diplomat. A debutat în lumea artistică în timpul şcolii, în trupa Zodiac.
În 1974 a debutat la Cenaclul Flacăra, la Teatrul Naţional, iar un an mai târziu are debutul la radio. În 1976 a debutat în televiziune.
În 2008 a fost ales deputat din partea PSD, iar în 2014 a fost numit consul general al României la Montreal.