Un italian care a murit la vârsta de 15 ani ar putea fi numit „patronul utilizatorilor de internet”. El ar urma să se alăture patronului Web și al informaticienilor, ales de Ioan Paul al II-lea în 2002.
Vaticanul este „în ton cu vremurile” și vrea să numească primul Sfânt patron al utilizatorilor de internet, relatează Los Angeles Times. Candidatul este un tânăr informatician italian, Carlo Acutis, care a murit de leucemie în 2006, la vârsta de 15 ani. Foarte credincios, tânărul din Milano a creat site-uri web pentru preoți precum și un site despre miracolele religioase, care au devenit foarte populare.
Anul trecut, Papa Francisc i-a adus un omagiu, salutând utilizarea internetului, care a făcut posibilă „comunicarea valorilor și frumuseții”. Suveranul Pontif a citat o frază din Carlo Acutis care spunea că „toată lumea se naște original dar mulți mor ca fotocopii”. Un mesaj pentru tineri, avertizându-i să nu-și piardă individualitatea pe internet.
Patronul web-ului, numit în 2002
Papa i-a atribuit un miracol adolescentului: vindecarea unui copil bolnav de șase ani. O recunoaștere care i-a declanșat beatificarea, primul pas către sfințenie. Se va efectua o anchetă pentru a vedea dacă i se pot atribui alte minuni, dar una ar fi suficientă pentru a-l canoniza. Același Papa Francisc a hotărât în 2014 să-l canonizeze pe Ioan XXIII, care a avut, însă, doar un miracol la activ. Această decizie ar putea servi drept jurisprudență.
Dar Carlos Acutis nu ar putea fi patronul internetului. Acest titlu aparține deja lui Isidor, episcopul Seviliei, declarat „patronul web-ului” și al informaticienilor de către Papa Ioan Paul al II-lea în 2002. În secolul al șaselea, el a creat o enciclopedie pentru a indexa cunoștințele, devenind „precursorul Google „, potrivit cotidianului Los Angeles Times.
Sursa: BFMTV