Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, anunță că Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat luni depozitarea vaccinului Pfizer/BioNTech la temperatura frigiderului pentru o perioadă de maximum 30 de zile, față de cinci, intervalul acceptat până acum. Astfel, centrele de vaccinare pot fi aprovizionate pentru mai multe zile.
„Ca noutate, vaccinul de la compania Pfizer a primit autorizare de la Agenţia Europeană a Medicamentului pentru variaţia de temperatură două grade cu stabilitate timp de 30 de zile, ceea ce înseamnă că nu mai avem acea stabilitate de cinci zile care să crească riscul de irosire a dozelor, aşa încât în momentul de faţă centrele de vaccinare vor avea o aprovizionare pentru mai multe zile. Tocmai de aceea vom putea să asigurăm un număr mai mare de persoane care se prezintă la centrele de vaccinare”, spune Gheorghiţă.
Defectul major al vaccinului se referă la depozitare. Procesul blochează ARN mesager în nanoparticule lipidice – grăsime. Aceste nanoparticule necesită conservare pe termen lung la o temperatură foarte scăzută: -70 ° C.