Vaccinul Pfizer își pierde în timp și eficacitatea împotriva formelor severe de Covid, arată un studiu israelian efectuat pe 4,8 milioane de persoane vaccinate

Vaccinul Pfizer își pierde în timp și eficacitatea împotriva formelor severe de Covid, arată un studiu israelian efectuat pe 4,8 milioane de persoane vaccinate

Până acum, majoritatea studiilor care au analizat modul în care eficacitatea vaccinurilor evoluează în timp au arătat că protecția rămâne ridicată împotriva formelor severe. Dar noile cercetări realizate în Israel produc îngrijorare din cauza unei scăderi a protecției raportate în rândul persoanelor în vârstă, după câteva luni. Un studiu israelian publicat în New England Journal of Medicine sugerează că vaccinul Pfizer și-ar pierde eficacitatea în timp, nu numai împotriva infectării, ci și împotriva formelor severe.

Studiul

Cercetătorii au examinat datele puse la dispoziție de Ministerul israelian al Sănătății cu privire la rezidenții complet vaccinați, care nu au fost infectați înainte de începerea studiului și care au primit a doua doză a vaccinului BNT162b2 (Pfizer/BioNTech) cu cel puțin șapte zile înainte. Ei au analizat infectările raportate începând din iulie 2021 si au inclus doar persoane cu vârsta de peste 40 de ani.

În total, oamenii de știință au analizat date de la aproape 4,8 milioane de persoane vaccinate. S-a confirmat că 13.426 au fost infectate în acest timp, dintre care 403 au dezvoltat o formă severă a bolii.

Riscul de infectare a crescut pe măsură ce intervalul de timp scurs după vaccinare a crescut – ceea ce demonstrează că imunitatea indusă de vaccin scade în timp. Rezultatele au fost observate la nivelul tuturor grupelor de vârstă, dar cel mai clar la vârstnici, lucrători din domeniul sănătății și persoane imunocompromise – cei care au fost vaccinați cu prioritate.

Autorii subliniază importanța studiului lor pentru a ajuta la intelegerea efectelor vaccinului Pfizer/BioNTech asupra răspândirii SARS-CoV-2 în timp. Creșterea ratelor de infectare pe măsură ce timpul de la vaccinare a crescut este îngrijorătoare, iar studiile serologice arată reduceri în timp ale titrurilor de anticorpi neutralizanți specifici SARS-CoV-2.

Informațiile ar putea fi de importanță majoră pentru factorii de decizie din domeniul sănătății publice și pentru lucrătorii din domeniul sănătății – atât pentru planificarea răspunsului necesar în cazul accelerării epidemiei, cât și pentru strategiile viitoare de vaccinare.

Sursa: News Medical

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook