Laboratorul german BioNTech a indicat luni, 10 mai, că se bazează pe eficacitatea vaccinului anti-Covid și împotriva variantelor coronavirusului, considerând că niciun studiu nu argumentează în această etapă necesitatea unei noi formule.
„Până în prezent, nu există niciun indiciu care să arate că este necesară o adaptare a actualului vaccin BioNTech împotriva principalelor variante emergente identificate”, a transmis compania într-un comunicat, adăugând că dezvoltă totuși „o strategie cuprinzătoare pentru a face față variantelor, în viitor”.
Compania a început în luna martie să facă teste specifice pentru a anticipa orice nevoie de adaptare.
Scopul studiului este de a explora calea de reglementare pe care BioNTech si Pfizer ar trebui să o urmeze dacă SARS-CoV-2 s-ar modifica suficient încât să fie necesar un vaccin actualizat.
Opțiunea de a administra o a treia doză este, de asemenea, luată în considerare. Oamenii de știință evaluează impactul potențial pe care o astfel de măsură l-ar putea avea asupra prelungirii imunității, precum și asupra eficienței împotriva variantelor.
Sursa: Le Figaro