Vaccinul Pfizer/BioNTech împotriva Covid-19 pare să fie eficient împotriva unei „mutații cheie” ale variantelor britanice și sud-africane ale coronavirusului, potrivit rezultatelor studiului publicat vineri de laboratorul BioNTech. „Anticorpii persoanelor care au primit vaccinul Pfizer/BioNTech neutralizează eficient o mutație cheie a SARS-Cov-2 care se găsește și în două tulpini extrem de transmisibile” identificate în Marea Britanie și Africa de Sud, spune laboratorul într-un comunicat de presă.
Una dintre limitele acestui scurt studiu, subliniată chiar de autorii lui, este că nu acoperă toate mutațiile prezente în aceste variante. Prin urmare, nu este indicat să se concluzioneze că eficacitatea vaccinului va fi aceeași împotriva variantelor ca și împotriva virusului clasic.
Apariția în Marea Britanie și Africa de Sud a acestor două noi variante ale coronavirusului îngrijorează comunitatea internațională, din cauza transmisibilității sale mai mari, potrivit primelor date. Noua variantă include în special o mutație, numită N501Y, în proteina spike a coronavirusului, vârful care se află pe suprafața sa și îi permite să se atașeze de celulele umane, jucând astfel un rol cheie în infecția virală.
Pentru a testa eficacitatea vaccinului, echipele Pfizer/BioNTech, în asociere cu Universitatea de Medicină din Texas au dezvoltat un coronavirus care transportă această mutație și apoi au prelevat probe de sânge de la douăzeci de persoane care au primit vaccinul Pfizer/BioNTech. Nu au găsit „nicio reducere a activității de neutralizare” față de virusul care poartă mutația, potrivit comunicatului de presă. Autorii au spus că rezultatele sunt limitate, deoarece acest test nu a fost făcut pe „setul complet de proteine spike găsite pe tulpini cu răspândire rapidă în Marea Britanie sau Africa de Sud”.
Experții și-au exprimat cu prudență optimismul privind rezultatele. „Este o veste bună, în principal pentru că nu este o veste rea”, a declarat Stephen Evans, profesor la London School of Hygiene and Tropical Medicine. „Dacă s-ar fi găsit rezultatul opus, că vaccinul nu pare să fie eficient împotriva variației virusului, ar fi fost îngrijorător”. Laboratorul german BioNTech a declarat luna trecută că deține tehnologia necesară de a produce un vaccin împotriva noilor variante de în termen de șase săptămâni.
Eleanor Riley, profesor de imunologie și boli infecțioase la Universitatea din Edinburgh, a declarat că există motive să fim optimiști privind vaccinurile ARN mesager, care se pot dovedi eficiente împotriva multor variante. „Vor fi alte mutații noi și va trebui să monitorizăm cu atenție situația, repetând acest tip de studiu pe noile tulpini, pe măsură ce apar”, a spus ea.
Sursa: Le Figaro