Compania americană de biotehnologie Novavax a anunțat joi că a intrat în faza finală a studiilor clinice pentru vaccinul împotriva Covid-19. Procesul vizează un eșantion de 10.000 de participanți, cu vârste cuprinse între 18 și 84 de ani, din Marea Britanie. „Datorită nivelului ridicat de transmisii SARS-CoV-2 și având în vedere că, probabil, virusul va continua să circule în Marea Britanie, suntem optimisti că studiul clinic va beneficia de o recrutare timpurie și va oferi rapid rezultate despre eficacitatea vaccinului de la Novavax, a declarat Gregory Glenn, director de cercetare și dezvoltare.
Este al unsprezecelea vaccin care intră în ultima fază a studiilor clinice, la nivel global. De obicei, jumătate dintre voluntari primesc un placebo și cealaltă jumătate vaccinul. Cele mai avansate proiecte occidentale sunt cele dezvoltate de AstraZeneca, partener al Universității Oxford, de Pfizer și de Moderna. Proiectele chineze și rusești au ajuns, de asemenea, în faza finală a testării. Novavax este una dintre cele șase companii finanțate cu miliarde de dolari de către guvernul SUA și a cincea care intră în faza 3. A primit peste 1,6 miliarde de dolari, bani publici, din partea guvernului, pentru a produce 100 de milioane de doze.
Surse: Le Figaro