Foto: Stella Kyriakides
Stella Kyriakides, comisarul european pentru sănătate, explică pentru Journal du Dimanche cum se va desfășura campania de vaccinare împotriva Covid-19 la nivel european.
După ce a petrecut 30 de ani la Ministerul Sănătății cipriot, Stella Kyriakides, psiholog de pregătire, a fost membru al Parlamentului și apoi președinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, în 2017. La șase săptămâni după ce a fost numită comisar pentru sănătate la Bruxelles, a declanșat alerta la nivel european, pentru a face față pandemiei Covid-19.
Putem spune astăzi că Uniunea Europeană este gata să-și vaccineze cetățenii?
Toate statele membre ale Uniunii au început să se pregătească, în așteptarea aprobării vaccinului (vaccinurilor) de către Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), pe baza siguranței și eficacității acestora. Suntem în contact strâns cu toate Capitalele, stabilind legături cu Centrul European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (ECDC) pentru a da sfaturi cu privire la strategia de vaccinare Covid-19. Toți ne-au furnizat deja informații despre planurile lor. Mai mulți au publicat deja recomandări cu privire la categoriile de cetățeni pe care doresc să le vaccineze cu prioritate. Nu vaccinul va salva vieți, ci vaccinarea tuturor cetățenilor o va face.
Distribuția dozelor se va face proporțional cu populația fiecărei țări membre
În ce punct ne aflăm cu contractele pe care le-ați semnat cu diferite laboratoare?
Am negociat, în numele celor douăzeci și șapte, cu obiectivul de a ne diversifica furnizorii, astfel încât să avem cele mai sigure și mai eficiente vaccinuri. Până în prezent, am semnat contracte cu Pfizer, Sanofi, GSK, AstraZeneca și urmează să semnăm un acord cu CureVac și Moderna în zilele următoare. Ceea ce ne oferă șase contracte pentru o achiziție potențială de două miliarde de doze.
Cum să fim siguri că una dintre țările Uniunii nu are vaccin înaintea celorlalte?
Deși încercăm să avansăm cât mai repede posibil, siguranța este primul nostru criteriu. Nu este negociabil. Acordurile pe care le-am încheiat stipulează că toate țările membre ale Uniunii vor avea acces la un vaccin în același timp, de îndată ce a fost aprobat. Nimeni nu va rămâne în urmă. Dozele vor fi distribuite proporțional cu populația fiecărei țări membre. Suntem cu toții de acord că aceste doze ar trebui să fie destinate în primul rând lucrătorilor din domeniul sănătății din prima linie, precum și celor mai vulnerabili. Autoritățile naționale vor decide apoi criteriile de distribuție secundară.
A fost dificil să negociați aceste contracte cu laboratoare europene sau americane, sub presiunea concurenței chineze sau ruse?
Toate negocierile sunt dificile și acestea au fost cu atât mai mult, dar faptul că îi reprezentăm pe cei Douăzeci și Șapte ne-a plasat într-o poziție de forță. Fiecare stat membru a fost informat cu privire la progresul acestor negocieri. Contractele au fost și sunt încă supuse clauzelor de confidențialitate. Dar după încheierea negocierilor, schemele generale ale acestor contracte vor fi comunicate mai multor delegați ai Parlamentului European.
Va trebui să dați undă verde pentru ca vaccinul să fie comercializat, după ce a fost aprobat de EMA?
Da, dar munca noastră nu se termină aici. Preocuparea noastră nr. 1 fiind siguranța și sănătatea publică a vaccinurilor, vom pune în aplicare mecanisme de monitorizare ale efectelor vaccinului. De către EMA, de către laboratoarele care l-au dezvoltat și de către statele membre în sine, cum prevede legislația europeană. Farmacovigilența este piatra de temelie a misiunii noastre.
Din punct de vedere logistic, nu vă temeți că unele state membre vor fi mai rapide și mai agile decât altele și că există un risc de concurență?
Nu ar trebui să existe nicio concurență, dar toată lumea trebuie să fie, de asemenea, bine pregătită în ziua Z, pentru a implementa vaccinul în cel mai eficient mod, pentru cei care au cel mai mult nevoie de el, de îndată ce este autorizat pentru comercializare. Sarcina noastră de coordonare este să ne asigurăm că așa se întâmplă.
Dificultatea nu este sporită de faptul că sănătatea publică nu a fost niciodată o prerogativă a Comisiei?
Toată lumea a înțeles acum că sănătatea ar trebui să fie o prioritate pentru Uniunea Europeană. Este convingerea mea, dar si a președintei Ursula von der Leyen. De aici și proiectul nostru de a construi o Uniune Europeană a sănătății publice. L-am lansat pe 11 noiembrie. Scopul este de a consolida EMA și ECDC, de a avea o strategie farmaceutică pentru Europa și, de asemenea, de a stabili un plan european de combatere a cancerului. La asta se așteaptă cetățenii de la Europa. Ne-au întrebat unde suntem când a lovit pandemia. Prin urmare, trebuie să le răspundem astăzi.
În Franța, fostul ministru al Sănătății, Agnès Buzyn, a sugerat că ECDC a întârziat să raporteze sosirea pandemiei…
Am cerut ECDC să analizeze situația pandemiei de la începutul lunii ianuarie și comitetului nostru de securitate al sănătății de la mijlocul lunii ianuarie. Am vorbit public pe 29 ianuarie pentru a susține organizarea unei întâlniri cu cei 27 de miniștri și le-am cerut tuturor să fie pregătiți, când ne-am întâlnit pe 13 februarie. Dar, pentru a fi și mai rapizi și mai receptivi, am sugerat ca Uniunea Europeană să poată declara starea de urgență. În colaborare, desigur, cu Organizația Mondială a Sănătății, dar fără a depinde în totalitate de aceasta. De asemenea, am propus crearea unei Autorități de Răspuns la Urgențe în Sănătate (HERA) care va lucra la starea amenințărilor la adresa sănătății pentru, de exemplu, crearea stocurilor pentru a face față crizelor.
Dar bugetul dvs., cu 5 miliarde de euro, este aproape jumătate din cel prevăzut la începutul negocierilor bugetare…
Da, dar reprezintă totuși o creștere considerabilă față de bugetul anterior. Și o mare parte din acest buget va fi utilizată pentru a construi această Europă a sănătății. Toată lumea trebuie să înțeleagă că, dacă vrem să fim ambițioși în acest domeniu, bugetele trebuie să fie la înălțimea sarcinii.
Pentru a evita un al treilea val de contaminare, unele țări doresc să limiteze accesul la stațiunile de schi, în timp ce altele încearcă să salveze sezonul de iarnă. Ce le răspundeti?
Virusul nu respectă granițele. Am emis deja recomandări generale pentru a limita circulația virusului. Am văzut că, ușurând restricțiile prea devreme, riscăm să sporim contaminarea. Desigur, nicio măsură nu poate fi aplicată peste tot în același mod, pe întreg teritoriul Uniunii, dar trebuie să ne coordonăm între țările membre pentru a fi cât mai atenți posibil în timpul relaxărilor progresive. Atâta timp cât nu am vaccinat majoritatea populației europene, trebuie să avem răbdare și să facem totul pentru a menține câștigurile realizate în ultimele luni. Crăciunul din 2020 nu va fi ca oricare altul, la fel ca zilele noastre de naștere și sărbătorile din 2020. Dar, de dragul celor pe care îi iubim, trebuie să fim disciplinați.
Noul președinte ales al Statelor Unite, Joe Biden, a promis că se va întoarce la OMS. Trebuie să răsuflăm ușurați?
În fața unei pandemii care afectează întreaga lume, trebuie să lucrăm împreună. Aștept cu nerăbdare să colaborez cu noul guvern pe care îl va forma Joe Biden și cu viitorul său ministru al Sănătății.