Cercetătorii germani au reușit să descopere o metodă de a trata cu succes tulburările de coagulare a sângelui care pot apărea după vaccinarea cu serul AstraZeneca. Administrarea tratamentului este posibilă numai după formarea cheagurilor de sânge, nu ca măsură de prevenție.
Oamenii de știință din Mecklenburg-Pomerania Occidentală au identificat mecanismul care declanșează tromboza cerebrală, potrivit cotidianului Zeit.
În total, peste 20 de milioane de oameni din Europa au fost deja vaccinați cu AstraZeneca. În aproximativ 20 de cazuri au apărut cheaguri de sânge în câteva ore sau zile de la vaccinare.
Potrivit Spitalului Universitar Greifswald, vaccinul declanșează un mecanism de apărare în organismul vaccinat, care activează trombocitele din sânge. „Acestea acționează la fel ca în cazul vindecării rănilor și declanșează tromboza la nivelul creierului”. Rezultatele nu au fost încă verificate de experți independenți sau publicate într-un jurnal specializat.
Informațiile au fost transmise spitalelor din întreaga Europă.
Simptome precum dureri de cap, amețeli sau tulburări de vedere care durează mai mult de trei zile după vaccinare necesită controale medicale suplimentare, potrivit Asociației germane de cercetare pentru tromboză și hemostază.