Un tren a mers 70 km fără mecanic
- Trenul cu 53 de vagoane transporta pietre sparte și se îndrepta din Jammu spre Punjab.
- Trenul a fost oprit și nimeni nu a fost rănit, arată oficialii căilor ferate locale.
- Oficialii au închis trecerile de cale ferată de-a lungul traseului după ce mecanicul și contolorul au rămas într-o stație pe parcurs.
Când piesele trupei Iris se împlinesc nu e întotdeauna în sens bun. Căile ferate indiene au ordonat o anchetă după ce un tren de marfă a parcurs mai mult de 70 km fără mecanic. Videoclipurile distribuite pe rețelele de socializare arată cum trenul a trecut cu viteză mare pe lângă mai multe stații, scrie BBC.
Rapoartele spun că trenul a circulat fără mecanic de la Kathua, în Jammu și Kashmir, până în districtul Hoshiarpur, în Punjab, duminică. Trenul a fost oprit și că nimeni nu a fost rănit.
Oficialii au declarat pentru agenția de știri Press Trust of India (PTI) că incidentul a avut loc duminică, între orele 07:25 și 09:00. Trenul cu 53 de vagoane, care transporta pietre sparte, se îndrepta din Jammu spre Punjab când s-a oprit în Kathua pentru schimbarea echipajului.
Oficialii spun că a început să se deplaseze pe o pantă de pe șinele de cale ferată după ce mecanicul trenului și asistentul său au coborât. Trenul s-a deplasat cu o viteză de aproape 100 km/h și a reușit să traverseze aproximativ cinci stații înainte de a fi oprit.
La scurt timp după ce au fost alertați cu privire la trenul în mișcare, oficialii au închis trecerile de cale ferată de-a lungul traseului său. „Trenul a fost oprit după ce un oficial feroviar a pus blocuri de lemn pe șine pentru a opri trenul”, au declarat oficialii pentru PTI. Blocurile de lemn au ajutat la reducerea vitezei trenului.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook