Un pictor danez primește 84.000 de euro pentru o pânză albă pe care o numește „Ia banii și fugi”
Un muzeu danez i-a dat unui pictor 84.000 de euro pentru o lucrare de artă. La schimb, artistul trimite o pânză albă și numește lucrarea “Ia banii și fugi”. Artă contemporană de primă clasă.
Artistul Jens Haaning a semnat un contract prin care urma să recreeze două lucrări mai vechi de-ale sale, în care folosea bancnote pentru a reprezenta venitul mediu, deci tot ceva legat de bani – numai că, în loc de euro și de coroane daneze, reprezentanții muzeului s-au trezit, cu două zile înainte de expoziție, cu două rame goale.
Jens a protestat astfel – spune el că artiștii primesc prea puțini bani pentru munca lor. Mai mult, dacă ar fi fost să-și ducă lucrarea la bun sfârșit și să recreeze cele două opere ale sale, asta l-ar fi lăsat falit. Ar fi trebuit să scoată el bani din buzunar, mai exact rămânea cu o gaură de 3.900 de dolari. Muzeul își cere banii înapoi, a dat chiar și un termen pentru asta – ianuarie 2022 -, dar lucrarea “Ia Banii și Fugi” va fi, bineînțeles, expusă.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook