Un copil nevaccinat are un risc mai mic de a dezvolta o formă severă de Covid decât un adult de 70 de ani, vaccinat
Emily Oster, economist la Universitatea Brown, a publicat în The Atlantic un articol care a înfuriat mulți oameni. Titlul era „Copilul tău nevaccinat este ca o bunică vaccinată”. Articolul, publicat în luna martie, susținea că SARS-Cov-2 este atât de inofensiv la copii încât părinții vaccinați s-ar putea simți confortabil să iasă în lume cu copiii lor nevaccinați.
Criticii au numit articolul insensibil și înșelător, argumentând că subestimează riscurile copiilor de a se îmbolnăvi și de a răspândi virusul. Oster și-a cerut apoi scuze pentru lipsa de nuanțare a titlului. Criticile păreau oarecum justificate.
Șapte luni mai târziu, cu mai multe date disponibile, dezbaterea asupra articolului arată destul de diferit.
Oster este cea care a avut în mare măsură dreptate. Dacă i se poate reprosa ceva, datele ulterioare indică faptul că nu a mers suficient de departe în descrierea asimetriei de vârstă în cazul bolii Covid. Astăzi, o versiune exactă a titlului ei ar putea fi: „Copilul tău nevaccinat este mult mai sigur decât o bunică vaccinată”.
Ratele de spitalizare în funcție de vârstă și de starea de vaccinare din King County, Washington, care include orașul Seattle și publică unele dintre cele mai detaliate date Covid din țară:
Riscul în cazul copiilor nevaccinați este similar cu cel al persoanelor în vârsta de 50 de ani, vaccinate.
Statisticile din Anglia arată un interval și mai mare în privința vârstei. Copiii cu vârsta sub 12 ani par să prezinte un risc mai mic decât persoanele în vârstă de 40 de ani, vaccinate.
„Covid este o amenințare pentru copii. Dar nu este o amenințare extraordinară”, spune dr. Alasdair Munro, specialist în boli infecțioase pediatrice la Universitatea din Southampton. „Este foarte obișnuit. În general, riscurile de infectare sunt similare cu ale celelorlalte virusuri respiratorii, la care probabil nu ne gândim prea mult”.
Amenințarea pentru persoanele în vârstă
Există, evident, unele știri îngrijorătoare în aceste comparații. Pentru persoanele în vârstă – în special pentru cei foarte în vârstă, precum și pentru cei cu afecțiuni grave de sănătate – vaccinarea nu reduce riscul de spitalizare Covid sau de deces la zero. Acest lucru este diferit de ceea ce sugerau datele inițiale privind vaccinul.
Pentru a fi clar, vaccinarea este în continuare cel mai bun remediu pentru o persoană în vârstă. În ceea ce privește reducerea riscului, un vaccin este mai valoros pentru un adult mai în vârstă decât un adult mai tânăr. Cu toate acestea, riscurile Covid rămân reale pentru persoanele în vârstă, vaccinate.
Persoanele în vârstă vor răspunde la riscuri în moduri diferite. Unii pot decide să fie extrem de precauți până când epidemia se reduce semnificativ ca amploare. Alții – în special cei fără probleme majore de sănătate – pot alege în mod rezonabil să călătorească, să se vadă cu prietenii și să-și trăiască viața. Riscurile nu sunt zero, dar sunt destul de scăzute.
Vaccinăm copiii?
Pentru copiii fără afecțiuni medicale grave, pericolul unei forme severe de Covid este atât de scăzut încât este dificil de cuantificat. Pentru copiii cu o astfel de afecțiune, pericolul este mai mare, dar totuși mai mic decât cred mulți oameni.
Ar trebui vaccinați copiii? Nu există un consens științific cu privire la vaccinarea copiilor. Rămâne neclar câte țări vor recomanda vaccinul copiilor mici. În SUA, mulți părinți vaccinați au decis să nu își vaccineze copiii eligibili, deocamdată.
Argumente împotrivă: există unele efecte secundare rare, iar Covid nu pare mai îngrijorător pentru copii decât alte boli respiratorii. Argumente favorabile: orice efecte secundare îngrijorătoare par foarte rare; există incertitudine cu privire la efectele pe termen lung ale Covid; vaccinarea copiilor poate ajuta la protejarea tuturor celorlalți, prin reducerea transmisiei.
Sursa: New York Times
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook