„Umbra vîntului” de Zafon. Despre parfumul redescoperit al cărților

de Cristina Roșca

M-am apucat să citesc “Umbra vîntului” a lui Carlos Ruiz Zafon cu întârziere. Descoperisem mirajul Kindle-ului cu câteva luni în urmă și apucasem să devorez cărți în varianta lor modernă. În tot acest timp, cartea lui Zafon m-a așteptat cuminte deasupra patului. A fost mai mult decât răbdătoare.

Duminică după-amiază, Kindle-ul m-a înștiințat că după săptămâni de utilizare intensă a rămas fără baterie. Cu inima îndoită, l-am bagat în priză și am întins mâna după o carte “în carne și oase”. Mirosea fix cum îmi aminteam. Unul dintre parfumurile mele preferate. Era chiar “Umbra vîntului”, prima dintr-un teanc deja rușinos de mare.

Este o carte care te ține cu sufletul la gură de la început până la final. Un roman care se dezvăluie treptat, fără grabă. Paradoxal, abia așteptam să îi descopăr secretele, însa cu cât mă apropiam de sfârșit mă gândeam că o să-mi pară rău că am terminat-o. Întocmai ca florile. Abia aștepți să se dezvăluie în adevărata lor spledoare, iar apoi te întristezi când le vezi ofilindu-se. Doar că “Umbra vîntului” nu se ofilește. Nu iși pierde ritmul pe final.

Dar despre ce este vorba în carte? E greu de spus. Despre un puști de vreo zece ani pe care tatăl său îl duce într-o călătorie secretă în Cimitirul cărților uitate. Aici el descoperă un roman – “Umbra vîntului” – scris de un autor cvasi-necunoscut, Julian Carax. Îl citește, de câteva ori chiar. Apoi, când încearcă să descopere mai multe despre autor, se lovește de o serie de obstacole. Cum ar fi faptul că un personaj necunoscut pe numele de Lain Coubert îi arde toate cărțile acestui autor, încercând să îi șteargă urma. Cine este Lain Coubert? Nimeni nu știe. Doar că Lain Coubert este numele unui personaj din cartea lui Carax. De fapt, diavolul. Cu cât mai mulți încearcă să îi cumpere sau să îi fure cartea, cu atât mai mult Daniel, personajul principal, se atașează mai mult de ea și se încăpățânează să descopere povestea lui Carax, un geniu subapreciat.

Scriitura, ritmul, modul în care sunt construite personajele și intriga, pe niciuna nu le pot reda aici. Doar Zafon știe cum să o facă atât de bine. Și pentru că m-a cucerit definitiv și irevocabil cu prima carte, le-am citit dintr-o suflare pe toate ale lui.