Cu arma în mână, generalul-maior Chris Donahue, comandant al Diviziei Aeropurtate 82, devine ultimul soldat american care se îmbarcă în zborul final care marchează retragerea armatei SUA din Afganistan.
Fotografia a fost realizată cu ajutorul unui dispozitiv cu infraroșu, dintr-un avion militar de tip C-17, care îl aștepta pe comandant să urce la bord. Pentagonul a publicat fotografia la câteva ore după ce Statele Unite au ajus la finalul celor 20 de ani de prezență militară în Afganistan.
La finalul operațiunii de evacuare, armata americană, ajutată de aliați, a reușit să extragă 123.000 de civili din Afganistan.
Mulți dintre noi vom judeca succesul operațiunii de salvare din perspectiva numărului de cetățeni scoși din țara preluată de talibani și a numărului de persoane rămase în urmă.
Donahue și colegii săi vor rămâne, însă, cu imaginile haotice din ultimele zile petrecute în Kabul: părinți care încearcă să-și salveze copiii, trecându-i peste gradul se sârmă ghimpată a aeroportului Hamid Karzai, afgani care cad de pe avioanele americane care decolează sau scenele de după atentatul terorist de pe 26 august, în urma căruia au murit sute de persoane, printre care și 13 americani.
Altfel, după o căutare pe Wikipedia, vedem că rezultatul războiului de 20 de ani, din Afganistan, s-a încheiat cu „Victoria talibanilor”.
Istoria va spune dacă Afganistanul își păstrează supranumele de „cimitirul marilor imperii”, câștigat după ce fosta Uniune Sovietică și Imperiul Britanic au decăzut după retrageri asemănătoare cu cea a Statelor Unite.