UK| Furnizorul de gaze E.ON le trimite clienților șosete și îi sfătuiește să „dea căldura mai încet”
Al doilea cel mai mare furnizor de gaz din Marea Britanie își cere scuze miilor de britanici cărora le-a oferit sfaturi deplasate despre cum să se încălzească în perioada crizei energetice. E.ON Next spune că îi „pare foarte rău” după ce a trimis 30.000 de perechi de șosete din poliester inscripționate cu un mesaj prin care le transmitea clienților să dea căldura mai încet, pentru a reduce amprenta de carbon.
Campania, care a pornit în aceeași săptămână în care Ovo Energy a trebuit să-și ceară scuze după ce le-a trimis clienților scrisori prin care îi îndemna să ia în brațe un animal de companie sau să facă exerciții fizice pentru a se încălzi, a fost aspru criticată pe rețelele de socializare.
„Dacă ai primit recent o pereche de șosete de la noi, am vrea să-ți transmitem că ne pare foarte rău pentru cum i-am făcut pe unii oameni să se simtă. În contextul greutăților pe care unii oameni le întâmpină în această perioadă, livrările ar fi trebuit blocate și ne pare rău”, a scris E.ON pe contul de Twitter.
Britanicii se confruntă cu prețuri foarte mari ale facturilor la energie, din cauza costurilor ridicate ale combustibililor.
Sursa: The Guardian
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook