UE alocă 100 de milioane de euro pentru achiziționarea și distribuția de teste rapide (antigenice) pentru a încerca să oprească noul val de Covid-19, a anunțat miercuri președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, calificând situația drept „foarte gravă”.
„Acum mobilizăm 100 de milioane de euro (…) pentru a achiziționa teste rapide pe care le vom distribui statelor membre. Și lansăm o procedură comună de achiziții publice pentru a obține mai multe”, a declarat șeful executivului european.
Rezultate în 10 până la 30 de minute
Testele antigenice sunt mai puțin performante decât testele PCR actuale, dar nu necesită analize de laborator, iar rezultatul poate fi disponibil în 10-30 de minute. Aceste teste rapide „pot juca un rol important, dar vom propune o abordare la nivel european a aprobării și utilizării. Abia atunci va exista recunoașterea reciprocă a testelor și a rezultatelor testelor”, insistă von der Leyen.
Charles Michel, președintele Consiliului European, s-a angajat să coordoneze aprobarea testelor rapide și să garanteze producția lor „la scară europeană, astfel încât să fie disponibile peste tot”.
În ajunul întâlnirii prin videoconferință a șefilor de stat și de guvern din UE, Ursula von der Leyen a cerut din nou o mai bună comunicare a datelor de sănătate între state.
„Acest lucru ne va ajuta, de exemplu, să știm unde sunt încă disponibile unități de terapie intensivă” sau dacă transferurile de pacienți peste granițe „pot fi aranjate atunci când este necesar”, a argumentat ea.
Comisia, care intenționează să coordoneze strategiile de vaccinare, propune extinderea scutirilor de TVA pentru achiziționarea de vaccinuri și truse de teste cu șase luni. Ursula von der Leyen a solicitat încă o dată armonizarea regulilor pentru călătorii din întreaga Europă, în special prin dezvoltarea unui „formular comun de urmărire a pasagerilor”.
De asemenea, propune „extinderea benzilor rezervate, limitate până acum la transportul rutier de marfă, în favoarea transportului feroviar, aerian și pe căile navigabile interioare”, pentru a nu perturba comerțul în interiorul Uniunii. În cele din urmă, solicită o interoperabilitate sporită între aplicațiile naționale de monitorizare, invitând toate statele să conecteze aplicațiile la portalul european lansat recent.
Sursa: Le Figaro