Turcia autorizează propriul vaccin anti-Covid, Turkovac, bazat pe tehnologia clasică
„Vaccinul nostru național împotriva Covid-19, Turkovac a fost aprobat de astăzi pentru utilizare de urgență”, spune ministrul Sănătății din Turcia, Fahrettin Koca. Vaccinul va fi utilizat începând cu sfârșitul săptămânii viitoare. O cerere de aprobare de urgență a vaccinului cu virus inactivat a fost depusă în noiembrie la Agenția Turcă a Medicamentului (TITCK).
Testele de faza 3 ale vaccinului au început în iunie, cu 40.800 de participanți din Turcia. Președintele Erdogan lăudat decizia și a precizat că dorește să „împartă” vaccinul cu alte țări. La un summit care a reunit sâmbătă zeci de lideri africani la Istanbul, Erdogan a promis că va trimite 15 milioane de doze în Africa.
Prof. Ates Kara, membru al consiliului științific al Turciei, a declarat duminică agenției de presă de stat Anadolu că vaccinul a fost „foarte eficient” – fără să fie menționată rata eficacității.
„Până acum, niciunul dintre cei vaccinați cu Turkovac nu a dezvoltat o formă severă de Covid-19, care să necesite spitalizare sau internare la terapie intensivă”, spune prof. Kara. Potrivit datelor Ministerului Sănătății din Turcia, 82,6% din populația adultă (peste 18 ani) a primit cel puțin două doze de vaccin. Peste 80.000 de oameni au murit în Turcia din cauza Covid, potrivit AFP.
Sursa: Le Figaro
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook