Trump îl provoacă pe Joe Biden la un test anti-drog. “Era incompetent, apoi, brusc, a fost OK”

Donald Trump l-a provocat pe adversarul său de la alegerile prezidențiale de pe 3 noiembrie, Joe Biden, să facă un test anti-drog.

Trump a declarat pentru Washington Examiner că a observat o îmbunătățire substanțială a prestației oponentului în cadrul dezbaterilor electorale, pe care o pune pe seama consumului de droguri.

Nu a oferit nicio dovadă, însă a afirmat că “se pricepe destul de bine la genul ăsta de lucruri”.

Trump propune ca testul să fie susținut înainte de prima dezbatere electorală, dintre cele trei care vor fi organizate până la alegeri, și se va supune și el aceleiași proceduri.

Donald Trump a aplicat această tactică și în 2016, când a insinuat că Hillary Clinton, contracandidata de la alegerile precedente, ar fi fost ajutată de anumite “substanțe” și i-a cerut să facă un test.

Fostul vice-președinte Joe Biden “nici măcar nu era coerent” în anumite apariții televizate anterioare, susține Trump.

“Nu înțeleg cum a putut să fie atât de incompetent privind performanțele în dezbateri apoi, brusc, să fie OK. Nu e ca și cum ar fi fost ca Winston Churchill, pentru că n-a fost, a fost o dezbatere normală, plictisitoare.”.

Echipa lui Biden încă nu a transmis niciun mesaj oficial.

Exit mobile version