Trei elevi de liceu din Elveția sunt anchetați după ce au falsificat rezultatele testelor Covid, cu scopul de a scăpa de cursuri pentru câteva zile. Dar totul a luat o amploare mult mai mare. Conducerea școlii din Basel a ordonat carantinarea colegilor de clasă și a profesorilor, pentru 10 zile. Elevii vor fi pedepsiți conform legii.
„Este un caz grav, nu o farsă”, a spus purtătorul de cuvânt al departamentului educațional din Basel, Simon Thiriet.
Gestul elevilor s-ar putea încadra în spectrul încălcărilor grave ale legii pandemiei, potrivit canalului elvețian SRF.
Incidentul a avut loc înainte de vacanța de Paște, când cei trei adolescenți au reușit să falsifice SMS-uri care conțineau rezultatele unor teste Covid efectuate cu scurt timp înainte. Drept urmare, 25 de colegi cu care aceștia intraseră anterior în contact au fost nevoiți să stea în carantină timp de 10 zile.
Cei trei nu vor fi exmatriculați, dar vor răspunde în instanță pentru faptele lor. „Nu vrem să le blocăm dreptul la educație”, a menționat Thiriet. Elevii și-au recunoscut fapta imediat ce au apărut primele suspiciuni.
Deși responsabilii din domeniul educației înțeleg că tinerii sunt în general afectați de perioada pandemică, „acțiunile celor implicați nu pot fi trecute cu vederea”, a adăugat Thiriet.