Tratamentul anti-Covid de la Regeneron te protejează timp de opt luni împotriva formelor simptomatice, anunță compania
Tratamentul cu anticorpi sintetici dezvoltat de Regeneron reduce riscul de a dezvolta o formă simptomatică de Covid-19 cu 80%, pentru o perioadă de până la opt luni de la primirea injecției, anunță compania americană de biotehnologie. Rezultatele „sunt deosebit de importante pentru cei care nu dezvoltă un răspuns imun puternic la vaccinurile împotriva Covid-19, inclusiv pentru persoanele imunodeprimate”, spune Myron Cohen, om de știință la Universitatea din Carolina de Nord, responsabil cu realizarea studiilor finanțate de statul american.
Studiul a fost realizat pe aproximativ 1.600 de persoane. Jumătate dintre ei au primit tratamentul (o injecție), cealaltă jumătate un placebo. Pe parcursul unei perioade de urmărire de două până la opt luni, au fost identificate șapte cazuri de Covid în grupul care a primit tratamentul, față de 38 în rândul celor care au primit placebo, o diferență de peste 80%.
Protecție pe termen lung
Dar, mai presus de toate, nicio persoană dintre cele care au primit tratamentul nu a fost internată în spital, comparativ cu șase din grupul placebo. Tratamentul, de care a beneficiat și fostul președinte american Donald Trump, are autorizație de utilizare de urgență în Statele Unite.
„O singură doză de REGEN-COV oferă protecție pe termen lung împotriva Covid-19, inclusiv în situația în care există expunere foarte mare la virus, pentru persoane care locuiesc în aceeași casă cu o persoană infectată”, spune George Yancopoulos, director științific la Regeneron.
Sursa: Capital.fr
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook