Președintele american Joe Biden își transferă temporar atribuțiile către vicepreședintelui Kamala Harris, deoarece vineri va fi anesteziat pentru a face o colonoscopie de rutină. Procedura va fi realizată la Walter Reed Medical Center, ca parte a controlului anual, spune purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.
„Așa cum s-a întâmplat în cazul președintelui George W. Bush, care a urmat aceeași procedură în 2002 și 2007, respectând Constituția, președintele Biden va transfera puterea către vicepremierul pentru un interval limitat de timp, cât se află sub anestezie”, spune Psaki.
Biden, care împlinește sâmbătă 79 de ani, a devenit cel mai vârstnic președinte american la momentul învestirii în funcție.
Rezultatele investigației sunt de interes pentru republicani, care au adus numeroase critici legate de vârsta înaintată a președintelui.
Transferul de putere nu este ceva neobișnuit în situația dată, menționează Psaki, deși în timpul administrației Trump nu s-a întâmplat.
Președintele Trump a refuzat să fie anesteziat pentru colonoscopie în 2019, pentru că nu a vrut să-i transfere puterea lui Mike Pence.
Sursa: The Hill