Toboșarul de la Offspring spune că a fost exclus din trupă pentru că nu s-a vaccinat anti-Covid

Pete Parada, toboșarul de la Offspring, spune că a fost exclus din trupă pentru că nu s-a vaccinat anti-Covid, deși are motive medicale pentru care nu poate primi serul. El scrie pe social media că i s-a găsit un înlocuitor pentru următorul turneu al trupei și i s-a transmis să nu mai vină la studio pentru repetiții.

Parada nu specifică dacă a fost permanent eliminat din trupă sau este doar suspendat, dar spune că plănuiește să „găsească o nouă cale”.

„Din moment ce nu mă pot încadra în ceea ce pare să devină o obligație în această industrie, s-a decis că nu este sigur ca eu să fiu prin preajmă, la studio sau în turneu”, scrie Parada pe contul lui de Instagram. „Anunț asta pentru că nu mă veți vedea la evenimentele următoare. Vreau să împărtășesc povestea mea și pentru cei care se simt izolați, excluși, să știe că nu sunt singuri”.

Toboșarul menționează că a avut Covid și consideră că are anticorpi. Iar istoricul său medical, care include sindromul Guillain-Barre, îl face să nu accepte potențialul risc de a dezvolta efecte adverse grave din cauza vaccinului.

„Nu am sentimente negative pentru colegii mei de trupă”, spune el. „Ei fac ce cred că este bine pentru ei, la fel și eu”.

Muzicianul îi susține și pe cei care sunt anti-vaxxeri, pentru că le înțelege „neîncrederea în sistem” și subliniază că „jumătate din populație are reacții neașteptate la vaccin”.

Exit mobile version