Teste Covid-19 furate de maimuțe, după ce au atacat un lucrător medical
Una dintre maimuțe a fost văzută mestecând un test.
Incidentul s-a petrecut în India, lângă Meerut Medical College din Delhi. Maimuțele au atacat un angajat al laboratorului și au fugit cu trei teste de sânge recoltate de la pacienți.
Una dintre maimuțe a fost filmată în timp ce mesteca una dintre probe, notează Times of India. A fost nevoie ca pacienții să fie testați din nou.
Testele care au rămas intacte au fost recuperate, spune Dheeraj Raj, administratorul centrului Meerut, pentru AFP.
“Nu erau afectate și considerăm că nu există risc de contaminare”, a menționat el.
Numărul primatelor care își duc viața în zonele urbane din India a crescut îngrijorător în ultimii ani, iar măsurile de caranină au sporit această problemă. Animalele s-au adaptat traiului printre oameni și chiar au fost afectate de izolare, pentru că nu au mai primit hrană.
Cetățenii au fost avertizați să nu hrănească maimuțele în perioada de criză pentru a evita eventualele mutații ale virusului și infectarea primatelor.
Un biolog de la Tamil Nadu Forrest Department a avertizat că dacă asta s-ar întâmpla, virusul ar putea avea un efect devastator asupra animalelor.
“Știm foarte puține lucruri despre acest virus și am face bine să ne limităm interacțiunile cu animalele până când vor fi făcute mai multe cercetări în această direcție”, a spus pentru The Hindu.
Maimuțele au făcut ravagii în Delhi în ultima perioadă, au furat mâncarea, telefoanele și alte obiecte ale cetățenilor și chiar au pătruns în casele locuitorilor din capitala indiană.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook