Testat pozitiv pentru HIV după ce a fost vaccinat împotriva Covid-19. Dezvoltarea produsului a fost abandonată
Australia| Dezvoltarea unui vaccin împotriva Covid-19 a fost abandonată vineri, 11 decembrie, după ce studiile clinice au produs un rezultat fals pozitiv pentru HIV în rândul participanților la test, a declarat guvernul de la Sydney. Deși acest vaccin s-a dovedit promițător în combaterea coronavirusului și că nu există riscul transmiterii HIV (virusul responsabil de SIDA) prin administrarea acestuia, dezvoltarea a fost abandonată din teama de a nu submina încrederea publicului în vaccinuri, a declarat secretarul Departamentului de Sănătate Brendan Murphy. „Probabil că ar fi funcționat foarte bine ca vaccin, dar nu putem avea probleme de încredere”.
Vaccinul, care se află încă în prima fază a studiilor, la Universitatea din Queensland, a folosit o cantitate mică de proteine HIV. Cu toate acestea, el a declanșat un răspuns anticorp care ar putea interfera cu testarea HIV, explică ministrul sănătății, Greg Hunt. Rezultatul a determinat guvernul să anuleze planurile de cumpărare a milioane de doze ale vaccinului și, în schimb, să consolideze contractele cu AstraZeneca și Novax, potrivit premierului Scott Morrison. „Procesul de dezvoltare de la Universitatea din Queensland nu va putea continua, pe baza avizelor științifice, și nu va mai face parte din planul de vaccinare al Australiei”, a spus Morrison.
Profesorul Paul Young de la Universitatea din Queensland a insistat că proteina HIV utilizată în vaccin este „complet inofensivă” și nu prezintă niciun risc pentru sănătatea participanților la studiu.
Potrivit guvernului, acest anunț nu modifică programul de lansare a altor vaccinuri, în martie. Având în vedere că Australia înregistrează un număr mic de infectări zilnice, guvernul a spus că își permite să adopte o abordare relativ prudentă, comparativ cu țările care se confruntă cu o puternică răspândirea a epidemiei. Australia a înregistrat 28.000 de cazuri de Covid-19, la o populație de 25 de milioane, și aproximativ 900 de decese.
Sursa: Le Figaro
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook