Tenorul Andrea Bocelli a avut Covid-19. „A fost un coșmar”
Renumitul tenor italian Andrea Bocelli a declarat astăzi că a fost infectat cu noul coronavirus, dar acum e vindecat. A descris experiența ca fiind un „coșmar”.
Bocelli a susținut un concert la Domul din Milano pe data de 12 aprilie, pentru a aduce optimism în inimile italienilor, țara fiind grav afectată de pandemie.
Cu o lună înainte, cântărețul de operă fusese diagnosticat Covid-19 pozitiv.
„A fost o tragedie, toată familia mea a fost contaminată”, le-a spus el jurnaliștilor care se aflau la un spital din Pisa, unde Bocelli împreună cu soția au donat plasmă pentru a susține cercetări legate de noul virus.
„Toți am avut febră, din fericire nu foarte mare, tușeam și strănutam”.
„Am fost nevoit să anulez multe concerte… a fost ca un coșmar, pentru că simțeam că nu pot controla nimic. Speram să mă trezesc și să realizez că a fost un vis urât”, a completat artistul.
El îi mulțumește lui Dumnezeu că nu este politician, ca să fie în poziția de a lua decizii în astfel de momente, dar își dă seama că „au fost și multe informații alarmiste”, acum că în Italia criza pare se fie la final.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook