Tel Aviv| Autoritățile interzic accesul profesorilor nevaccinați în școli
Orașul Tel Aviv a decis, miercuri, prin vot, să interzică tuturor profesorilor de școală sau grădiniță nevaccinați să pătrundă în școli, începând cu săptămâna viitoare. Recent, guvernul a cerut adoptarea unei legislații similare la nivel național, dar inițiativa a fost suspendată după ce a întâmpinat o serie de obstacole judice. Tel Aviv devine, așadar, primul oraș din țară care aprobă această măsură.
Conform deciziei, începând de duminică, toate cadrele didactice din școli și grădinițe – precum și lucrătorii din zona administrativă – vor fi obligați să prezinte un Green Pass la intrarea în unitate sau un test Covid negativ, efectuat cu cel puțin 72 de ore înainte.
Municipalitatea din Tel Aviv a spus că fiecare caz al unui angajat care refuză să fie testat sau vaccinat va fi examinat în particular. Municipalitatea a adăugat că poate folosi „toate instrumentele de care dispune” pentru a menține sănătatea studenților și a personalului.
În Tel Aviv, peste 50 de grădinițe și școli sunt închise în prezent din cauza faptului că membrii personalului sau copiii au intrat în contact cu persoane infectate.
Într-o scrisoare adresată personalului educațional, municipalitatea a spus că încurajează vaccinarea sau testarea și își concentrează efortul pe reducerea ratei de infectare în școlile și grădinițele orașului. „Din păcate, nu toți lucrătorii sunt vaccinați și numărul infectărilor din instituțiile de învățământ a crescut în ultimele două săptămâni”.
Avocatul Tel Kadesh, care reprezintă părinții din Tel Aviv într-un proces colectiv care solicită vaccinarea sau testarea întregului personal din sistemul educațional al orașului, a lăudat decizia. El s-a întrebat totuși cum va fi pusă în aplicare și ce măsuri punitive vor fi utilizate de municipalitate.
Sursa: YNet News
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook