Talibanii ordonă frizerilor să nu tundă bărbile afganilor. „Nu mai preluați moda americană”
Polițiile talibane din provincia Helmand le transmit frizerilor că vor fi pedepsiți dacă sunt prinși în timp ce tund sau rad bărbile afganilor, procedeu care nu corespunde cu propria lor interpretare a legii Sharia. Potrivit BBC, unele frizerii din regiune au afișat la intrare noile directive.
Frizerii au fost înstruiți să „nu mai preia moda americană”. Și unii frizeri din Kabul spun că eu primit ordine similare.
„Luptătorii ne vizitează regulat și ne interzic să mai tundem bărbi”, povestește un frizer din Capitală. „Unul dintre ei m-a amenințat că vor trimite inspectori sub acoperire pentru a ne prinde în flagrant.”
Între 1996 și 2001, în prima perioadă a conducerii talibane, frizurile neconvenționale nu erau acceptate iar bărbații trebuiau să-și lase barbă.
De când talibanii au recăpătat controlul asupra Afganistanului, pe 15 august, întreaga lume așteaptă să vadă dacă militanții islamiști vor impune din nou un regim dur, asemănător celui din anii ’90. Deși au promis că vor respecta drepturile femeilor și ale minorităților etnice, multe dintre deciziile talibanilor reveniți la putere arată contrariul.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook