Surpriza alegerilor parlamentare 2020. AUR, partidul extremist care este pe cale să ajungă în Parlament
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) este un partid înființat la 1 decembrie 2019. Se consideră un partid conservator, patriot și unionist.
AUR a obținut 5,4% la alegerile parlamentare din 2020.
Liderul AUR
George Simion este liderul AUR. Are 34 de ani și este activist unionist. A candidat la alegerile europarlamentare, iar în 2004 a afișat mesajul „Eroii nu mor niciodată”, la 15 ani de la Revoluția din 1989 de la Timișoara.
În 2016, George Simion a organizat în București un marș pentru unirea Basarabiei cu România și, ieșind din traseul anunțat și forțând cordonul de jandarmi, a fost reţinut câteva ore.
Votant PRM și susținător al lui Victor Ponta când era prim-ministru, Simion a fost apărat public de Eugen Tomac și Sebastian Ghiță, care au mers chiar la secţia de poliţie pentru a protesta față de reținerea acestuia și a altor patru participanți la marș.
Claudiu Târziu este un alt membru al partidului AUR. Are 47 de ani, este fost jurnalist și a candidat la alegerile pentru Primăria București.
Viziune și Valori
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) își propune să realizeze unitatea românilor, oriunde s-ar regăsi aceștia, la București, Iași, Timișoara, Cernăuți, în Timoc, Italia sau Spania, pentru însăși existența noastră ca neam.
-Familia este baza oricărei societăți sănătoase.
-Națiunea este comunitatea tuturor celor care au o limbă, o cultură și o istorie comună, indiferent că se regăsesc între granițele aceluiași stat sau nu.
-Credința creștină este fundament al civilizației europene și izvor de sănătate morală.
-Libertatea este cel mai de preț dar al lui Dumnezeu pentru om și se cuvine apărată și păstrată.
Programul politic AUR
-Unirea cu Republica Moldova;
-Libertate personală, religioasă, economică, politică;
-Stat de drept, justiție independentă și funcțională;
-Egalitate în fața legii, egalitate de șanse;
-Transparență, meritocrație și responsabilitate;
-Economie de piață liberă;
-Presă liberă, nu aservită;
-Protejarea, promovarea și exploatarea sustenabilă a resurselor naționale de la patrimoniul natural și cultural la resursele umane;
-Un aparat instituțional simplificat, depolitizat, eficient, bazat pe competențe, respect pentru proprietate, care este inviolabilă;
-Promovarea și garantarea la nivel european a drepturilor și libertăților celor peste 10 milioane de români din afara granițelor în spiritul reciprocității și a unei cât mai strânse cooperări între statele membre și partenere UE și guvernare eficientă, atât la nivel național cât și european, în baza unei strânse cooperări între sectorul public, privat și inițiativele civice.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook