Un nou capriciu vine din zona „woke” a Americii: predarea limbilor clasice – greaca și latina – ar fi o mașinărie de „fabricare a supremației albe”. Prin urmare, ar fi necesar, „să distrugem” aceste discipline.
Acum câteva săptămâni, în New York Times, a fost publicat portret unui profesor de la Universitatea Princeton – Dan-el Padilla Peralta. Născut în Santo Domingo, a ajuns ilegal în Statele Unite și a devenit, în urma pasiunii pentru istoria antică și cu ajutorul câtorva mentori mișcați de talentul său, istoric specializat în Roma Antică în celebra universitate.
Dovada, dacă mai era nevoie de una, că greaca și latina nu sunt rezervate pentru o „elită”, ci aparțin tuturor, din orice mediu ar veni. Cu excepția faptului că profesorul Padilla, ajuns acum la zenitul lumii academice și al influenței sale, descoperă brusc că predarea „clasicilor”, așa cum sunt numiți peste Atlantic, face „rău” – cu excepția carierei sale, evident. Mai mult: ar fi contribuit, de-a lungul secolelor, la „justificarea sclaviei, științei rasiale, colonialismul, nazismul și celorlalte fascisme ale secolului XX”. Deci, atenție: traducerea lui Eschil sau Homer te-ar putea conduce, fără să-ți dai seama, să faci salutul lui Hitler în anii care urmează…
Problema este că și alți profesori americani îi urmează exemplul atunci când afirmă foarte serios că „supremația albilor” rezidă în măduva „textelor clasice” și că este timpul ca greaca și latina „să coboare de pe soclul lor”.
Lichidatorii, deghizați în progresiști
Ar fi nevoie de mai puțin de o carte pentru a mătura, unul câte unul, argumentele avansate de acești «lichidatori» deghizați în progresiști.
„Albul”? Niciodată grecii antici și romanii antici nu s-au definit ca „albi”, așa cum statuile lor nu au fost niciodată din marmură imaculată: au fost pictate în toate culorile.
„Supremație”? Unii entuziaști care au mărșăluit spre Capitol Hill dupa înfrângerea lui Trump, spun profesorii woke în sprijinul tezei lor, s-au referit la faimoasa replică a lui Leonidas la Termopile – „Molôn labé” („Vino și ia-le”) și purtau căști grecești. Da, dar alții erau îmbrăcați în șamani sau purtau însemnele echipei de fotbal preferate.
Fasciștii și naziștii au folosit multe referințe antice, spun ei. Este adevărat, dar la fel și Rosa Luxemburg. O mare figură comunistă, ea fondase chiar Liga Spartacistă, inspirată de gladiatorul Spartacus, liderul celei mai mari rebeliuni de sclavi din Republica Romană. Revoluționarii francezi, care au pus capăt vechiului regim îi cunoșteau pe autorii greci și latini. Iar un scriitor precum Albert Camus, autor al operei Mitul lui Sisif, purtând stindardul culturii clasice, poate fi acuzat de fascism?
Cu certitudine că nu putem spune că Antichitatea a reprezentat doar acest soare arzător, plin de viață, lângă care Nietzsche ne chema să ne încălzim. Are numeroasele sale laturi întunecate și nimeni nu contestă acest lucru. Da, Antichitatea era și sclavie, dar la fel erau și alte civilizații străvechi strălucitoare, indiferent dacă erau africane, indiene sau islamice. Da, Aristotel a teoretizat sclavia, dar studiindu-i textele, înseamna să fim de acord cu ele? Lichidatorii noștri confundă predarea și îndoctrinarea.
Mare greșeală
Deci, reducerea „clasicilor” la o mașinărie pentru fabricarea suprematiei albe, misoginiei și inegalităților de tot felul este o mare greșeală …
Astăzi, textele sunt studiate peste tot, până în China sau Japonia, care și-a construit propria relație cu Antichitatea, de la arhitectură la cultura pop. În plus, aceste texte oferă o perspectivă valoroasă pentru contemporani, iar asupra spinoasei chestiuni religioase, pentru a lua doar acest exemplu, ar putea servi chiar ca inspirație. Anticii practicau religiile pe care și le doreau, fără confruntări în numele unui singur adevăr.
Și dacă societatea antică nu este un model perfect, ea nu a decis niciodată un masacru în numele unui zeu.
„Clasicii” rămân mai mult ca oricând o promisiune de eliberare și deschidere față de ceilalți. Antropologul Maurizio Bettini a arătat clar că la originile Romei a avut loc o ceremonie prin care invită orice „străin crescut într-o țară îndepărtată, care a venit cu o mână de pământ din țara sa natală, să-l amestece cu cel al altora, la fel cum el se va amesteca cu ceilalți”.
În ceea ce-l privește pe Homer, odată cu Odiseea, el a adus în imaginația a milioane de tineri ideea că o prințesă – se numea Nausicaa – ar putea întâmpina în palatul ei un străin venit de pe mare, fără teamă și fără prejudecăți. Poate exista o lecție mai bună în umanitate, o odă mai bună pentru a depăși disensiunile?
Sursa: Le Point