Niviane Petit Phelps, în vârstă de 39 de ani, recunoaște că plănuia să o ucidă pe Kamala Harris, vice-președinte al Statelor Unite, pe motiv că „de fapt, nu este neagră”. Ea a pledat vinovată în fața procurorilor, menționând că a acceptat suma de 53.000 de dolari pentru a duce planul la bun sfârșit în 50 de zile. A fost arestată în aprilie 2021.
Autoritățile au intrat pe fir după ce Phelps i-a trimis soțului său, care se află în închisoare, șase videoclipuri în care amenință că o va lichida pe Harris.
Asistenta medicală, care este de culoare, consideră că vice-președintele, care are tată jamaican și mamă indiană, nu este, de fapt, „neagră”. Mai mult, susține că Harris nu a ținut mâna pe Biblie atunci când a depus jurământul, ci pe poșetă.
Phelps are trei copii, locuiește în Miami Gardens și a aplicat pentru un permis de port-armă la câteva zile după ce i-a trimis soțului un videoclip în care ținea un pistol în mână.
Într-un alt clip a făcut referire la cei 53.000 de dolari și transmite că „în 50 de zile vei muri”, spun autoritățile.
Femeia le-a spus anchetatorilor că, dacă n-ar fi venit s-o aresteze, „cine știe ce s-ar fi întâmplat.”
Avocatul asistentei, Scott Saul, a declarat pentru NBC News că femeia nu ar fi avut, de fapt, intenția de a duce la capăt execuția. „Doamna Phelps a trăit în mod onorabil până acum. A pledat vinovată, dar plănuiește să demonstreze că are circumstanțe atenuante.”
Phelps riscă o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare, iar sențința va fi dată pe 19 noiembrie.
Din 2001 lucra pentru Jackson Health System, iar în ultimii ani a fost asistentă medicală la Centrul Medical Jackson Memorial.
Sursa: New York Post