Știai că mirosul cărților vechi se naște dintr-un proces chimic ?

Din 1995,pe 23 aprilie sărbătorim Ziua Cărții. În România, din anul 2005, pe 23 aprilie se sărbătorește și Ziua Bibliotecarului.

Cred că toți știm mirosul cărților vechi, acel miros ușor ciudat care bântuie bibliotecile. Dar mulți dintre noi adoră să miroasă și o carte nou cumpărată, mirosul ăla de hârtie și cerneală proaspătă…

E clar! Cărțile au un miros captivant și pentru asta există o explicație…chimică.

Chimistul Andy Brunning, om de știință englez, a examinat compușii care contribuie la ambele mirosuri ale cărților, atât de vechi cât și de nou.

În ceea ce privește mirosul cărților noi, potrivit chimistului, este cam dificil să identifici compușii specifici, există sute de astfel de compuși implicați și, prin urmare, atribuirea unei mici selecții de substanțe chimice devine complicată. Potrivit analizelor lui Brunning, este probabil că cea mai mare parte a mirosului din cărțile noi să aibă trei surse principale: hârtia în sine și substanțele chimice utilizate la fabricarea ei, cerneala folosită și adezivul folosit pentru legarea cărții.

Mirosul cărților vechi însă, se naște dintr-un proces chimic. Când celuloza și lignina conținute în hârtie se uzează de-a lungul timpului, rezultă îngălbenirea hârtiei și eliberarea compușilor organici, mirosul specific cărților peste care au trecut anii. Conform lui Andy Brunning, mirosul ăsta este o combinație între vanilie, benzaldehidă (miros de migdale), feniletanul (miros asemănător cu cel al benzinei) și etilhexanol.

Cărțile publicate acum sunt produse cu o hârtie de calitate, mult mai bună decât în trecut. Asta duce la o degradare mai mică a paginilor, dar, din păcate, și la o capacitate mai mică de a elibera un anumit miros.

Și dacă tot suntem în carantină, hai să citim! Cum spunea Confucius: ” Nu poți deschide o carte și să nu înveți ceva”.

Spor!