Statele lumii au strâns 7 miliarde de euro pentru cercetarea unui vaccin. Cât a donat România
Uniunea Europeană a organizat ieri o videoconferință cu lideri din toată lumea pentru a strânge fonduri destinate dezvoltării unui vaccin pentru coronavirus. În urma întâlnirii online, s-au strâns 7,4 miliarde de euro.
Marele absent a fost Donald Trump, care n-a participat la această strângere de fonduri pe motiv că SUA investește deja miliarde pentru a realiza propriul vaccin.
Lideri de pe tot mapamondul au ținut câte un scurt discurs și au anunțat cu cât contribuie statul pe care îl reprezintă.
Inițial, UE a fixat obiectivul la 7,5 miliarde de euro, dar el nu a fost atins, probabil și din cauza faptului că anumite țări nu și-au adus contribuția. În afară de America, alte două mari puteri nu s-au prezentat: Rusia și India.
Videoconferința a durat trei ore și fiecare stat a promis o sumă de bani pentru a sprijini laboratoarele care au în lucru vaccinuri împotriva Covid-19.
Mai jos ai o listă cu principalii contributori:
Norvegia – 1 miliard de euro
Canada – 850 de milioane de euro
Germania – 525 de milioane de euro
Marea Britanie – 400 de milioane de euro
Elveția – 378 de milioane de euro
Olanda – 200 de milioane de euro
Spania – 125 de milioane de euro
Italia – 100 de milioane de euro
România contribuie cu doar 200 de mii de euro.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook