Spațiile în care se produc majoritatea infectărilor Covid. Institutul Pasteur publică rezultatele ultimului studiu desfășurat în Franța

Aflăm zilnic din ce în ce mai multe informații despre locurile și circumstanțele contaminării cu Covid-19. Institutul Pasteur din Franța a publicat rezultatele preliminare ale unui studiu pe această temă, realizat împreună cu Fondul Național de Asigurări de Sănătate, Institutul Ipsos și Public Health France.

Contaminările care au loc în cea mai mare parte în cercul familial (63% din cazuri). După cum știam deja, „adunările, atât în ​​mediul privat, cât și în cel profesional, se află adesea la originea acestor transmiteri”, explică Institutul Pasteur.

Călătoriile în străinătate sunt, de asemenea, asociate cu un risc crescut de infectare (+53%). Munca de acasă, pe de altă parte, este un mijloc eficient de prevenție (-24% pentru muncă parțială de acasă, -30% pentru cea totală, comparativ cu persoanele care merg fizic la job).

Magazine, săli de clasă, lăcașuri de cult…

Datele arată că spațiile publice, atât timp cât sunt respectate măsurile sanitare, nu prezintă un risc atât de mare pe cât credeam.

Magazinele, sălile de clasă, lăcașurile de cult sau saloanele de coafură nu prezintă un risc crescut de infectare, conform studiului. Același lucru este valabil și pentru sporturile în aer liber și transportul public. „Este destul de ușor să-ți dai seama, până la urmă. Sunt locuri în care gesturile de prevenție și obligația de a purta mască pot fi respectate. Conform studiului, sălile de sport sau barurile și restaurantele interioare nu se încadrează în categoria spațiilor cu risc relativ scăzut.

Un alt punct important al studiului: mai puțin de jumătate, 45%, dintre indivizii testați pozitiv cunosc persoana care i-a infectat. Problema este că tot mai mulți oameni așteaptă rezultatul testului până să se izoleze, în loc să se carantineze imediat după apariția simptomelor.

În mediul familial, a avea un copil la școală reprezintă un risc crescut de infectare pentru adulți, în special în cazurile în care cei mici sunt îngrijiți de o bona (+ 39%) și pentru cei care merg la școala primară (+ 27%) și liceu (+ 29%).

Atenție, specifică oamenii de știință, toate rezultatele ar putea fi afectate de variantele engleză, sud-africană și braziliană. Studiu este o analiză intermediară a unei perioadei 1 octombrie 2020 – 31 ianuarie 2021. Cercetarea a inclus 77.208 de participanți infectați cu SARS-CoV-2.

Sursa: BFMTV

Exit mobile version