Spania instituie stare de urgență până în mai 2021. „Situația prin care trecem este extremă”, spune premierul Pedro Sanchez
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a anunțat duminică, 25 octombrie, instituirea unei stări de urgență până la începutul lunii mai, care va fi însoțită de o stingere în toată țara, la cu excepția Insulelor Canare, într-o încercare de a încetini al doilea val de Covid-19.
„Situația prin care trecem este extremă”, a spus Pedro Sanchez într-o apariție televizată, la finalul unui consiliu extraordinar de miniștri. Spania a trecut săptămâna aceasta pragul de un milion de cazuri de Covid-19 și se confruntă cu o creștere aparent incontrolabilă a epidemiei. În acest context, „starea de urgență” constituie „cea mai eficientă măsură pentru a face să scadă curba de contagiune”, a continuat el.
El a confirmat că starea de urgență va dura inițial timp de 15 zile, așa cum este prevăzut în Constituție, și că va cere apoi parlamentului „să o extindă până la începutul lunii mai”, menționând data de 9 mai, adică timp de șase luni.
În ceea ce privește stingerea, șeful guvernului spaniol a indicat că va dura în principiu între orele 23:00 și 06:00, cu posibilitatea ca regiunile să avanseze sau să întârzie cu o oră, în funcție de caracteristicile locale. Doar arhipelagul Insulelor Canare, în largul coastei de nord-vest a Africii, nu va fi supus acestei măsuri, din cauza incidenței scăzute a noului coronavirus, a explicat el.
Sursa: Le Figaro
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook