Situație tragică în India| Lipsă de paturi, oxigen, medicamente. „Sistemul s-a prăbușit” sub presiunea numărului record de noi cazuri

Sâmbătă, India a înregistrat un record de 234.000 de noi cazuri Covid și 1.341 de decese – numărul a crescut de atunci. Joi au fost raportate 314,835 de noi cazuri, un record la scară globală. O tragedie fără precedent. Aproape 1,6 milioane de cazuri au fost înregistrate într-o singură săptămână – numărul total de cazuri a depășit 15 milioane. În doar 12 zile, rata pozitivității Covid s-a dublat, ajungând la 17%, în timp ce în Delhi este de 30%. Spitalele din toată țara sunt arhipline, iar tinerii sunt cei care ocupă majoritatea paturilor; în Delhi, 65% din cazuri au sub 40 de ani.

Răspândirea fără precedent a virusului a fost parțial pusă pe seama unei variante mai contagioase identificate în India, dar guvernul Modi este acuzat de eșecul gestionării crizei Covid, cu atitudini relaxate ale liderilor de stat și chiar a oficialilor din domeniul sănătății din toată țara, ceea ce i-a determinat pe mulți să creadă în mod fals că India a învins Covid.

„Liderii din toată țara nu au transmis în mod adecvat că este o epidemie în desfășurare”, a spus K Srinath Reddy, președintele Fundației pentru Sănătate Publică din India.

„Victoria a fost declarată prematur și această stare de spirit a fost comunicată în toată țara, în special de politicienii care doreau să repornească economia și să revină la campania electorală. Și asta i-a dat virusului șansa de a se răspândi din nou”.

Medicii din prima linie au abanonat lupta, vorbind despre numărul crescut al pacienților Covid pe moarte pe care nu au putut să-i trateze din cauza lipsei de paturi și a pregătirii inadecvate a statului și a guvernului central.

Dr. Amit Thadhani, directorul spitalului Niramaya din Mumbai, care tratează doar pacienții Covid, a declarat că în februarie a transmis avertismente cu privire la un al doilea val virulent, dar au fost ignorate. Acum, spitalul este „complet plin și dacă un pacient este externat, patul se ocupa în câteva minute”. În urmă cu zece zile, spitalul a rămas fără oxigen, dar s-au găsit soluții alternative la timp.

Thadhani subliniază că de această dată virusul este „mult mai agresiv și mult mai infecțios” și că afectează predominant tinerii. „Persoanele de 20 și 30 de ani vin cu simptome foarte severe și există o rată mare de mortalitate în rândul tinerilor”, spune el.

În Mumbai, primul oraș care resimțit puterea celui de-al doilea val, dr. Jalil Parkar de la spitalul Lilavati spune că „întregul sistem de sănătate s-a prăbușit și medicii sunt epuizați”.

„Există lipsă de paturi, lipsă de oxigen, lipsă de medicamente, lipsă de vaccinuri, lipsă de teste”.

„Chiar dacă am deschis o nouă aripă pentru Covid, încă nu avem suficiente paturi, așa că a trebuit să punem câțiva pacienți pe coridoare și am transformat subsolul într-o zonă de triaj pentru pacienți. Avem oameni care așteaptă în ambulanțe și scaune cu rotile în afara spitalului și uneori trebuie să le dăm oxigen acolo. Ce mai putem face?”.

Anunțând o carantina de șase zile, care are rolul de a preveni prăbușirea completă a sistemului de sănătate, ministrul-șef din Delhi, Arvind Kejriwal, nu a ezitat să declare că „situația Covid din Delhi este sumbră”.

Un oficial al guvernului a decis ca tot oxigenul destinat utilizării industriale să fie redirecționat către spitale, pentru a satisface cererea fără precedent. Căile ferate indiene au spus că sunt pregătite să opereze trenuri special concepute pentru a transporta oxigen lichid și butelii cu oxigen. Mii de paturi Covid au fost amenajate în vagoane de tren.

Însă mulți se tem că este prea puțin, prea târziu. „Gravitatea situației ar fi trebuit sesizată în urmă cu câteva luni, dar guvernul a negat și a transmis că virusul nu mai este atât de periculos”, spune dr. Thadhani. „Mă tem că încă nu am văzut ce era mai rău”.

Sursa: The Guardian

Exit mobile version