După succesul primelor vaccinuri Covid, suntem aproape de progrese comparabile în privința tratamentelor? Asta promite un medicament experimental, o tabletă care se administrează oral. Studiile clinice continuă, după succesul înregistrat în timpul testelor intermediare.
Un prim studiu clinic de fază 2 prezentat la Conferința internațională privind retrovirusurile și infecțiile oportuniste (CROI), arată că SARS-CoV-2 a fost eliminat în 5 zile de la infectare, la 47 de pacienți care au primit noul antiviral, cu numele de cod EIDD-2801 – sau molnupiravir. Un sfert dintre pacienții din grupul placebo încă purtau virusul după aceeași perioadă. „Este un candidat foarte interesant pentru vindecarea pacienților într-un stadiu incipient al bolii”, spune Bruno Canard, specialist în coronavirus la Universitatea din Aix-Marseille.
Molnupiravir este cel mai avansat antiviral în lupta împotriva virusului responsabil pentru Covid-19. A fost descoperit la începutul anilor 2000 de cercetători de la Universitatea Emory din Atlanta, Georgia (Statele Unite) ca parte a cercetării împotriva virusului hepatitei C. S-a constatat rapid că este foarte eficient in vitro împotriva altor virusuri ARN, cum ar fi coronavirusurile sau virusurile gripale. În ianuarie 2020, când epidemia Covid-19 abia debuta în Statele Unite, Wendy și Wayne Holman, un cuplu de filantropi americani, i-au descoperit marele potențial, au cumpărat licența și au decis să finanțeze integral primele studii, accelerând foarte mult evaluarea terapeutică la om.
„Molnupiravirul funcționează diferit, deoarece se inserează în ARN viral în timpul sintezei și face codul său ilizibil”
Noul medicament este mai puternic decât singurul antiviral autorizat în prezent în Statele Unite împotriva SARS-CoV-2, Remdesivir, un alt produs care vizează enzima virusului responsabilă de replicarea ARN-ului său. „Molnupiravirul funcționează diferit”, afirmă Canard, „deoarece se inserează în ARN-ul viral în timpul sintezei și face codul său ilizibil”. Acest mod de acțiune comun unui alt antiviral aflat deja pe piață, ribavirina, a condus totuși la suspiciunea că ar putea induce mutații în celule. Temerile au fost în mare parte risipite de rezultatele experimentelor, anunțate la congresul CROI și efectuate de cercetători ai laboratorului Merck, gigantul farmaceutic american care se va ocupa acum de fabricarea și viitoarele studii clinice ale molnupiravirului.
Un alt obstacol în calea eficacității terapeutice a antiviralelor este apariția variantelor rezistente, dar „este puțin probabil în acest caz, adaugă Bruno Canard, deoarece molnupiravirul acționează asupra unei enzime de bază a tuturor coronavirusurilor, care este prea sensibilă pentru a fi modificată”.
Sursa: Le Figaro