Singapore| Nevaccinații nu mai primesc tratament gratuit împotriva Covid
85% dintre cetățenii din Singapore care sunt eligibili pentru vaccinarea împotriva Covid-19 au primit primele două doze, iar 18% au primit-o deja și pe cea suplimentară. Însă guvernul anunță că nu va mai acoperi costurile medicale ale persoanelor „care aleg să nu se vaccineze”, în rândul cărora se înregistrează cea mai mare parte a noilor cazuri Covid-19 și a spitalizărilor.
„În prezent, persoanele nevaccinate reprezintă o majoritate considerabilă a celor care necesită îngrijire în secțiile de terapie intensivă și contribuie în mod disproporționat la consumul resurselor noastre medicale”, a declarat luni Ministerul Sănătății într-un comunicat.
„Pacienții Covid-19 care aleg să nu se vaccineze pot folosi mijloacele proprii de finanțare pentru a-și plăti facturile, acolo unde este cazul”, adaugă ministerul.
Guvernul plătea până acum pentru orice cetățean singaporean, rezident permanent și deținător al unui permis de muncă pe termen lung care este bolnav de Covid-19, cu excepția cazului în care a fost testat pozitiv la scurt timp după ce s-a întors din străinătate.
„Până când criza Covid-19 se va stabiliza, statul va continua să acopere costurile medicale pentru cei care sunt vaccinați, precum și pentru cei încă neeligibili: copii sub 12 ani și și persoane cu anumite afecțiuni medicale. Persoanele parțial vaccinate din Singapore vor fi asigurate din punct de vedere medical până pe 31 decembrie”.
Este nevoie de „un semnal clar”
Statul Singapore are unul dintre cele mai bune sisteme de îngrijire a sănătății din lume.
Lucrătorii din Singapore au obligația de a plasa o parte din salariile lor în conturi de economii pentru sănătate. În cadrul acestui sistem, facturile pentru cei nevaccinați vor fi în continuare „foarte susținute și foarte subvenționate”, spune ministrul Sănătății, Ong Ye Kung.
„Spitalele preferă să nu-i oblige pe acești pacienți să plătească”, spune Ong. „Dar trebuie să trimitem un semnal clar, pentru a îndemna pe toată lumea să se vaccineze”.
Singapore a înregistrat aproximativ 91.000 de noi infectări în ultimele 28 de zile, dintre care 98,7% au fost cazuri asimptomatice sau ușoare, potrivit Ministerului Sănătății.
La începutul pandemiei, Singapore s-a bazat pe supraveghere extinsă, monitorizarea contactelor și restricții stricte de mișcare, pentru a menține cazurile de virus la un nivel scăzut.
Sursa: Washington Post
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook