Foto: AFP
Începând cu 11 august, un microcip GPS va fi oferit celor care sosesc în Singapore, indiferent dacă sunt turiști, rezidenți sau cetățeni. Scopul este de a se asigura că respectă măsurile de prevenție.
După aterizarea pe aeroport, călătorii trebuie să activeze dispozitivul timp de 14 zile. Doar copiii sub 12 ani nu primesc cip. Dacă cipul nu este activat în mod corespunzător, forțele de ordine depistează persoana în cauză și aplică o amendă.
Același lucru se întâmplă în cazul în care normele de carantină nu sunt respectate. Persoanele care părăsesc locuința înainte de sfârșitul perioadei de 14 zile riscă o amendă de aproximativ de 6.000 de euro și 6 luni de închisoare. Dacă infracțiunea provine de la un străin, autoritățile își rezervă dreptul de a aplica „acțiuni administrative” cum ar fi revocarea vizei de turist sau de serviciu.
Orașul-stat nu este primul care implementează o astfel de strategie. În martie, Hong Kong a impus purtarea unei brățări electronice celor care sosesc pe teritoriul său. Coreea de Sud a avut o atitudine similară, folosind o brățara conectată la o aplicație pentru smatphone.
Însă criticile au apărut cu privire la un posibil furt sau înregistrare de date cu caracter personal. Autoritățile din Singapore asigură că nu există niciun risc și că dispozitivul nu poate înregistra video sau audio. Datele accesate de dispozitiv sunt protejate prin criptare. Scopul proiectului este de a evita o creștere a numărului de cazuri în condițiile în care traficul aerian se reia treptat, precum și activitatea economică a țării.