Actrița îl susține pe Joe Biden pentru campania electorală din noiembrie. Deși nu menționează numele lui Trump, mesajul este: “Nu votați un criminal”.
Ea critică în mod dur gestionarea crizei coronavirusului, după ce bunica și nașa ei au decedat, fiind bolnave de Covid-19. De altfel, sora ei și soțul acesteia sunt internați în spital, infectați cu SARS-Cov-2, spune Stone într-un video pe care l-a distribuit pe Instagram.
“Oamenii mor sau se luptă pentru viața lor, pentru că sunt foarte multe minciuni”, spune ea, legat de soarta cetățenilor din statul Montana, unde locuiesc rudele actriței.
Sharon Stone afirmă că familia ei a fost grav lovită de boala Covid, dar, pe de altă parte, se folosește de această ocazie pentru a îndemna oamenii cu cine să voteze.
“Lucrurile se vor schimba doar dacă votezi. Dacă votezi cu Biden și Kamala Haris. Cu femei la putere, vom lupta pentru familiile noastre. Vom lupta ca oamenii să trăiască. Și vom lupta ca oamenii să fie testați”, spune ea, acuzând că în momentul de față nu există suficiente teste, iar guvernatorul Steve Bullock nu îi răspunde la apeluri.
Concluzia actriței: “Votează, te rog. Și, te rog, nu vota cu un criminal.”, făcând referire la Donald Trump.