Sfaturi despre cum să te ferești de coronavirus care trebuie ignorate
Epidemia de coronavirus se extinde din ce în ce mai mult, dar nu există încă un tratament recunoscut de specialiști. În aceste condiții, au apărut zvonuri despre anumite remedii care ar putea ajuta, însă majoritatea sunt inutile sau chiar pot fi dăunătoare.
Există mai multe recomandări care circulă online și pe care ar trebui să le eviți.
Multe postări arată că usturoiul te poate proteja de virus, însă Organizația Mondială a Sănătății spune că, deși este un aliment sănatos, nu există informații conform cărora consumul acestuia te poate proteja de coronavirus.
O metodă bună pentru a preveni transmiterea virusului este să te speli cât mai des pe mâini, însă asta a dus la epuizarea stocurilor de săpun sau gel de mâini în anumite cazuri. Așa că oamenii au distibuit anumite rețete pentru a-ți prepara singur astfel de produse. Ele sunt pe bază de alcool și sunt potrivite mai degrabă pentru suprafețe. În contact cu pielea pot provoca neplăceri așa că e bine să le eviți.
Alți oameni recomandă să bei apă la fiecare 15 minute. Este benefic să ne hidratăm, dar nu există nicio legătură între consumul de apă și eliminarea virusului, spun cercetătorii.
Dacă auzi recomandări care te îndeamnă să consumi argint lichid sau apă fierbinte, trebuie să le ignori. Nu există informații din surse de încredere care să ateste astfel de metode ca fiind recomandate în prevenția sau combaterea virusului.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook